Comandament de urgență pentru salvarea ministrului Stroe

Comandament de urgență pentru salvarea ministrului Stroe
Publicat: 22/01/2014, 18:12
Actualizat: 29/07/2014, 19:26

„Nu cred că voi fi schimbat din funcție, nu demisionez!”, spunea, calm și sigur pe sine, ministrul de Interne Radu Stroe, înainte de a intra, astăzi, la ședința de guvern. Și, într-adevăr, premierul nu i-a menționat numele pe scurta listă a responsabililor pentru încetineala cu care s-a intervenit la salvarea supraviețuitorilor accidentului aviatic din Apuseni. La urma urmei, de ce să fie dl Stroe schimbat?

Fiindcă MAI este principalul responsabil cu gestionarea situațiilor de urgență, dar nu a putut face față sarcinilor din lipsa unei coordonări adecvate, ministrul însuși, prin comentariile pe lângă subiect, manifestându-se ca un spectator și nu ca o persoană implicată? Nu, de vină e Romatsa, se arată în parodia de raport dată publicității de guvern, care „NU a manifestat un rol activ în conformitate cu competențele prevăzute de lege, NU a luat măsurile necesare în vederea stabilirii zonei de căutare a aeronavei dispărute și NU a declanșat operațiunile de căutare”. Drept urmare, directorul Aleodor Frâncu a fost demis. Despre bâlbâielile cronofage din MAI – niciun cuvințel, astfel încât înlocuirea secretarului de stat Cătălin Chiper și demisia șefului IGSU, Ion Burlui, par decise din exces de zel.

Fiindcă dl Stroe este autorul celei mai cinice și nesimțite declarații („Îmi pare rău că s-a întâmplat în timpul mandatului meu tragedia”), pe care am auzit-o rostită de un politician? Nu, l-a luat gura pe dinainte și, oricât de prost ar da, pentru atâta lucru nu poate fi sancționat. De altfel, tuturor li se rupe de tragedii ori drame colective, teama cea mare fiind ca acestea să nu se întâmple în mandatul lor și să le pună competențele la grea încercare. Ministrul de Interne doar a dat glas unei mentalități de echipă, decența de a-și cere scuze victimelor și familiilor îndoliate neîncăpând aici.

În concluzie, ministrului Radu Stroe nu i se poate imputa decât o exprimare nefericită. Dl Crin Antonescu, liderul cu naturelul simțior al PNL, știe cum stă treaba cu emoțiile: „Omenește vorbind, cred ca în asemenea momente este greu să fii ministru, să fii demnitar, pentru că trebuie să înțelegi și să simți că orice declarație, orice cuvânt în asemenea momente sunt importante”. Mai că vine să-l compătimești pe șmecherul îmbățoșat, durul Guvernului, nașul jandarmilor, spaima protestelor spontane, căruia unii pesediști și o parte a opiniei publice îi vor capul, pentru vina de a nu se pricepe să-și gestioneze trăirile! Dar domnii Ponta și Antonescu l-au salvat, instituind de ieri până azi, sub autoritatea lui Gabriel Oprea, un comandament de urgență, care a curățat Internele de orice responsabilitate în legătură cu recuperarea răniților în urma accidentului aviatic din Apuseni. Faptul că aceștia din urmă au fost salvați se datorează însă faptului că, din fericire, majoritatea oamenilor nu simt cât dl Stroe.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr...
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
“Vreau să fie și el la trei metri cum este fata mea”. Mama tinerei decedate...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Cine va fi succesorul lui Putin?
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Angajări masive în Armată. Condițiile de concurs pentru cele 2.500 de posturi
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Irina Loghin, indignată de modul în care este tratat Florin Piersic: ”Mai mare bătaie de...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
O țară din Europa ar putea reduce impozitul pe profit pentru a atrage investitorii
×